Oameni spre oameni

Zile scurte, ani scurți. Cam așa mă gândesc eu,  din ce în ce mai des, la timpul care ni se scurge printre degete. Sfătuindu-mă cu luna și cu apa, singurii care au văzut prin ce am trecut până acum, am ajuns la concluzia că, în prezent, oamenii sunt cei care ne rămân cu adevărat întipăriți în minte. În istoria noastră, a oamenilor, au existat eroi/personaje negative, care au influențat istoria. Eu consider că am învățat suficient și este timpul să ne dăm seama că nu trebuie să așteptăm un salvator i/eminent ori vreun prinț, călare pe un ATV, care ne va scoate neamul din "Somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani"

Nu ne merităm soarta, dar totuși o purtăm pe umeri.

"Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât voi furați!" este unul din sloganurile cu priză la public și țin să completez cu: nu fumăm, nu bem, nu mâncăm, nu putem să trăim. Lista poate fi continuată, dar ideea de bază ar fi că... noi avem privilegiul de a trăi în România și onoarea de a fi plătitori de taxe. Cam atât.
În rest, oamenii există, având un trai fără scop cu finalul cât mai îndepărtat.
Speranța moare ultima, blondă și naivă privind, cu ochi sinceri, la tirani si barbari, renăscând martiră pentru că, treaba să fie românească până la urmă, fără deces la o "casă nouă", "casa nouă" cade...
Cred că o scandare utopică ar fi: Tot pentru toți și toți pentru tot! 

Finalul îl alegem noi, oamenii.

Când a fost ultima dată (cât mai exact) când ai privit atent oamenii de lângă tine? Dacă-ți poți imagina că toți putem face un lucru împreună, am învins. Trebuie doar să credem.